Astronomii au descoperit o planetă luminată de patru sori
O echipă internaţională de astronomi a anunţat descoperirea unei planete al cărei cer este luminat de patru sori, primul sistem stelar de acest tip observat până în prezent, informează AFP. Planeta, numită PH1, este situată la circa 5.000 de ani lumină de Terra. Planeta orbitează o pereche de stele, care sunt la rândul lor înconjurate de alte două stele.
"Cei patru sori care trag de ea creează un mediu extrem de complicat. Totuşi, ea stă acolo, pe o orbită aparent stabilă. Este derutant, de aceea este o descoperire atât de interesantă", a declarat Dr. Chris Lintott, de la Universitatea Oxford.
Acest sistem planetar circumbinar dublu a fost descoperit iniţial de doi astronomi amatori americani, Kian Jek şi Robert Gaglian. Ulterior, astronomi profesionişti americani şi britanici au efectuat observaţii şi măsurători cu telescoapele Keck situate pe muntele Mauna Kea din Hawaii.
"Deşi PH1 este o planetă gigantică de gaz, care seamănă cu Neptun, chiar dacă ar exista luni stâncoase în jurul ei, suprafeţele lor ar fi prea fierbinţi pentru existenţa apei lichide", a declarat cercetătorul Meg Schwamb de la Universitatea Yale.
Până acum, cercetătorii au descoperit şase planete care orbitează două stele, denumite planete circumbinare, însă niciuna din acestea nu era orbitată de alte două stele.