ASUS ar putea dezvolta un dispozitiv de gaming cu Android
ASUS ar putea dezvolta un dispozitiv de gaming bazat pe sistemul de operare de la Google, Android – ASUS Game Box, scrie playtech.ro.
Numele noului dispozitiv ar putea fi ASUS Game Box, iar detalii despre acesta au apărut recent în lista de benchmark-uri Antutu. Controller-ul este de asemenea un subiect discutat pe forumurile Bluetooth Special Interest. Controllerul se conectează pe Bluetooth, are un acumulator de 430 mAh care va rezista aproximativ 12 ore de gaming, și seamănă izbitor cu Play Station DualShock fiind puțin mai arcuit ca acesta.
ASUS Game Box va avea, în teorie, un procesor Nvidia Tegra 4 cu o frecvență de maxim 1.4 GHz, o rezoluție de 1280×800 pixeli, deci știm că e vorba de un device portabil, 2 GB memorie RAM și probabil 8 GB memorie internă. Stocarea va putea fi mărită folosind un crad microSD și va avea instalat minim Android 4.3.
Benchmark-urile, care acum nu mai sunt disponibile pe site-ul Antutu, spun că această consolă are performanțe apropiate de Nvidia Shield, cu un scor de 36024, în timp ce Nvidia Shield a obținut scorul de 37389 puncte.