ATAC ARMAT în faţa unei gări din Chicago, SUA. Cinci bărbaţi au fost împuşcaţi
Un atac armat a avut loc în fața unei gări din Chicago, SUA. Cetățenii aflați pe un trotuar au fost împușcați. Cinci bărbați au fost împușcați.
După ce au tras, atacatorii s-au urcat într-o mașină albă și au demarat în trombă, a anunțat observator.tv.
Doi dintre cei cinci răniți sunt în stare critică și doctorii sunt rezervați în privința șanselor lor de supraviețuire. Aceștia, unul în vârstă de 43 de ani, celălalt în vârstă de 48 de ani au fost împușcați în spate de mai multe ori.
Ceilalți trei au fost stabilizați și viața lor nu mai e pusă în pericol. Asta deși un al treilea rănit, un tânăr de 22 de ani, a fost împuşcat în faţă, iar un alt bărbat de 42 de ani a suferit o rană la piciorul stâng.
Al cincilea bărbat, în vârstă de 49 de ani, a fost împușcat în spate și a fost dus la Spitalul Stroger, unde starea lui a fost stabilizată.
- Gigantul american Amazon vrea ca SUA să monitorizeze imigranții cu ajutorul recunoașterii faciale
- REACŢIA Casei Albe după seria de alerte cu bombă din SUA
- Secretarul general al NATO: Statele Unite respectă pe deplin prevederile Tratatului Forțelor Nucleare
- Donald Trump promite investigații aprofundate în cazul seriilor de alerte cu bombă de ieri