Atac armat în Texas: Sunt morţi şi răniţi, după ce un individ a deschis focul asupra trecătorilor
Cel puţin cinci oameni au murit, iar alţii 21 au fost răniţi, în urma unui atac armat produs într-un oraş din statul american Texas.
Un bărbat de aproximativ 30 de ani a deschis focul în faţa unui complex cinematografic, rănind mai mulţi poliţişti şi civili aflaţi într-o parcare. Potrivit datelor preliminare, atacatorul se numără printre cei morţi.
Potrivit poliţiei, suspectul a deturnat o mașină poștală, înainte să comită atacul.
"E o zi tragică pentru Odessa. Să o luăm de la început. Totul a luat amploare în această după amiază. Un poliţist a încercat să oprească o maşină marca Honda. În momentul în care aceasta a oprit, poliţistul a fost împuşcat de către şofer", a precizat Michael Gerke, Şeful Poliţiei din Odessa.
Autoritățile locale susţin că bărbatul a acţionat de unul singur şi se afla în vizorul poliției, dar nu au oferit mai multe detalii.
Vicepreşedintele SUA, Mike Pence, a transmis condoleanţe familiilor victimelor: "Inimile noastre deplâng victimile atentatului din Odessa, Texas, împreună cu familiile lor."
Cu câteva ore mai devreme, teroarea a cuprins şi un stadion din statul american Alabama, unde zeci de tineri au fost răniţi într-un schimb de împuşcături, în urma căruia doi atacatori au fost reţinuţi.
La începutul lunii august, un bărbat a omorât 22 de oameni într-un supermarket din Texas.