Atac armat într-un campus universitar din Kenya: Cel puţin 65 de morţi (VIDEO)
Embed:
Un atac armat a avut loc într-un campus universitar din Kenya, unde cel puţin 65 oameni au murit, iar alţi 30 au fost răniţi. Armata a fost mobilizată la faţa locului, iar martorii susţin că au auzit schimburi de focuri intense şi explozii.
Potrivit Reuters, atacatorii au pătruns în clădirea universităţii Garissa în zori, când studenţii participau la rugăciunea de dimineaţă. Autorităţile se tem că bilanţul victimelor va creşte.
Campusul se află în apropierea graniţei cu Somalia. Gruparea teroristă al-Shabab a revendicat atacul, unul dintr-o lungă serie de astfel de acţiuni pe teritoriul Kenyei.
Cea mai sângeroasă datează din septembrie 2013, când 67 de oameni au fost ucişi într-un centru comercial din capitala Nairobi.