Atac cu cuțitul într-un tren din Germania. Cinci persoane au fost rănite
Cinci persoane au fost rănite vineri într-un tren regional în apropierea oraşului german Aachen, în urma unui atac cu cuţitul, care conform autorităţilor germane ar putea avea o motivaţie islamistă.
Potrivit ministrului de interne al landului Renania de Nord-Westfalia, Herbert Reul, agresorul este un bărbat în vârstă de 31 de ani originar din Irak şi care a atacat pasagerii la întâmplare.
Dintre cei cinci răniţi, patru au fost transportaţi la spital, dar ei nu sunt în stare gravă, transmite agenţia EFE, citată de Agerpres.
Atacatorul a fost imobilizat de un poliţist aflat în tren şi ajutat de alţi pasageri.
Ministrul german a menţionat că în anul 2017, când autorul atacului de vineri se afla într-o tabără de refugiaţi, autorităţile germane semnalaseră că aveau indicii asupra unei posibile radicalizări a acestuia întrucât părea să simpatizeze cu ideologia islamistă. Dar încă nu este clar dacă acest atac are într-adevăr o astfel de motivaţie.