canal tv
Peste 20 de oameni au fost răniţi într-un presupus atac cu spray cu piper într-un oraș din vestul Germaniei. Potrivit autorităţilor, suspectul, un bărbat de 53 de ani, ar fi fost deranjat de zgomotul pe care îl făceau nişte copii. El este acum cercetat pentru vătămare corporală.
Acesta deţine un birou în clădirea în care a avut loc incidentul şi unde o comunitate religioasă închiriază un spaţiu pentru întâlnirile lor la același etaj.
Victimele, printre care zece copii şi un adolescent, au fost tratate la faţa locului de echipele de salvare.
Autorităţile susţin că atacul nu a avut un caracter xenofob.