Atac în Afganistan: Trei morţi şi 27 de răniţi, dintre care circa 20 de copii
foto: publika.md
Trei oameni au murit, printre care doi poliţişti, şi circa 20 de copii ai unei şcoli religioase au fost răniţi într-un atentat cu camion-capcană comis în estul Afganistanului, au anunţat miercuri responsabili locali, scrie agerpres.ro.
Atacul, care a avut loc în provincia Laghman, a vizat cartierul general al poliţiei din districtul Alishing, potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului din provincie, Asadullah Daulatzai.
"Trei persoane, dintre care doi membri ai forţelor de securitate, au fost ucise şi alte 27 au fost rănite", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne afgan, Nasrat Rahimi.
Explozia a fost atât de puternică, încât a distrus parţial o medresă (şcoală religioasă) din apropiere. În jur de 20 de elevi din clase mici au fost "răniţi cu cioburi de sticlă", a precizat Daulatzai. Şase poliţişti au fost de asemenea răniţi, potrivit acestuia.
Talibanii au revendicat acest atac, care, potrivit lor, a ucis zeci de membri ai forţelor de securitate.
Provinciile din estul Afganistanului, printre care se numără şi Laghman, sunt scena unor atacuri frecvente din partea talibanilor împotriva forţelor de ordine. Aceste atacuri fac în mod regulat victime printre civili.
În ultimele luni, violenţele s-au concentrat în jurul alegerilor prezidenţiale. Atacurile au făcut mai mult de 450 de civili de victime, dintre care 85 au murit, în timpul campaniei electorale şi în primul tur al alegerilor organizat în 28 septembrie, atacuri comise în special de talibani, a anunţat marţi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU).
Copiii afgani suferă cel mai mult din cauza situaţiei de securitate din ţara lor. Nu mai puţin de 192 de şcoli au fost ţinta unor atacuri şi peste 1.000 au fost închise în Afganistan anul trecut, din motive de securitate, potrivit Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite (UNICEF). În jur de 500.000 de copii şi-au văzut astfel "refuzat dreptul lor la educaţie", deplânge agenţia ONU.
Atentatul din Lagham a survenit la o zi după prăbuşirea unui elicopter al armatei afgane, accident în care au murit şapte soldaţi, potrivit Ministerului Apărării afgan.

- STUDIU: Oamenii produc de 100 de ori mai mult dioxid de carbon faţă de vulcani
- Toamna vine cu scumpiri: Prețul produselor alimentare a crescut cu 9,3 la sută
- Stare de asediu în Ecuador. A fost interzisă circulaţia autovehiculelor în spaţiul public
- Alegeri prezidenţiale în Afganistan: 450 de civili au fost victime ale unor atacuri, dintre care 85 au murit