Atac informatic "sofisticat" asupra Facebook. Compania a cerut intervenţia FBI
Facebook, operatorul celei mai mari reţele de socializare la nivel mondial, cu peste un miliard de membri, colaborează cu FBI pentru dovedirea unui atac informatic asupra sa, transmite Bloomberg, citat de Realitatea.net. Compania a anunţat că luna trecută a fost ţinta "unui atac sofisticat", fără să precizeze de unde a pornit acesta.
Anchetatorii nu au găsit dovezi că datele utilizatorilor ar fi fost compromise, a anunţat Facebook pe site-ul propriu.
Facebook se confruntă deseori cu tentative de creare a unor breşe în securitatea datelor şi are o echipă dedicată detectării şi reacţionării la asfel de atacuri. Compania plăteşte, totodată, programatori externi care ajută la identificarea actelor ostile.
"De îndată ce am descoperit prezenţa atacului, am remediat toate computerele infectate, am informat autorităţile şi am început o investigaţie de amploare care este în desfăşurare. Atacul informatic a infectat laptop-uri ale angajaţilor Facebook, atunci când aceştia au vizitat un site al companiei şi a afectat şi alte companii", precizează compania.