Atac revendicat de Statul Islamic. 18 persoane au murit în Egipt
Cel puţin 18 persoane au fost ucise luni, în nordul Sinaiului egiptean, într-un atac vizând forţele de securitate, revendicat de gruparea Statul Islamic, scrie Telegraph.md
”Opt militari egipteni au fost ucişi, iar patru vehicule blindate au fost distruse”, a anunţat organizaţia jihadistă prin agenţia sa de propagandă Amaq,
Surse medicale şi în domeniul securităţii au anunţat un bilanţ de 18 morţi.
Potrivit Ministerului egiptean de Interne, care vorbeşte despre mai mulţi morţi fără să facă alte precizări, o maşină a explodat la trecerea unui convoi al forţelor de securitate, în oraşul Bir al-Abed, în nordul Peninsulei Sinai.
Atacul a avut loc pe drumul care face legătura între Al-Qantara şi Al-Arich, capitala regiunii Sinaiul de Nord, în contextul în care forţe de securitate efectuează o operaţiune în zonă. Un vehicul a intrat în convoi şi apoi a explodat, a precizat ministerul.
Lunetişti ascunşi au deschis apoi focul, au ucis şi au rănit oameni, adaugă această sursă.
Era imposibil, imediat, să se stabilească dacă existau victime civile.
De la destituirea de către armată, în vara lui 2013, a fostului preşedinte islamist Mohamed Morsi, provenind din cadrul mişcării Fraţii Musulmani, forţele de securitate egiptene înfruntă, în Sinai, o grupare jihadistă care a jurat credinţă Statului Islamic.
Gruparea este vinovată totodată de uciderea câtorva sute de militari şi poliţişti în Egipt, şi a revendicat atentate vizând comunitatea creştină coptă, în decembrie, soldate cu peste 100 de morţi.
Într-o declaraţie, cei 15 membri ai Consiliului de Securitate al ONU au condamnat ”în termenii cei mai duri” acest atac. ”Terorismul, sub orice formă, constituie una dintre ameninţările cele mai grave la adresa păcii şi securităţii internaţionale”, se arată în această declaraţie.
Departamentul de Stat american a condamnat, de asemenea, atacul de luni. Statle Unite ”vor continua să susţină Egiptul în faţa ameninţării terorismului”, a adăugat diplomaţia americană într-un comunicat.