Atac sinucigaş la frontiera dintre Pakistan şi India! Cel puțin 48 de oameni au murit
Embed:
Atentat sângeros la frontiera dintre Pakistan şi India. Cel puțin 48 de oameni au murit și peste 70 au fost răniţi, după ce un tânăr s-a aruncat în aer.
Explozia a avut loc în mijlocul mulțimii, care venise la punctul de trecere a hotarului din oraşul pakistanez Lahore. Oamenii s-au adunat la o ceremonie tradiţională de coborâre a drapelelor, organizată zilnic la acest punct de control.
Poliţia a anunţat că atacul a fost comis de un tânăr de 18 ani. El ar fi avut asupra lui 5 kilograme de explozibil. Atentatul a fost revendicat de talibani. Autoritățile pakistaneze avertizează că numărul deceselor ar putea crește, pentru că mulți răniți se află în stare foarte gravă.