Atacantul spaniol Raul va juca în campionatul din Qatar, la formaţia Al Sadd
Surpriză de proporţii, Raul Gonzalez va juca în campionatul din Qatar! Atacantul spaniol a semnat deja un contract pe un an cu gruparea Al Sadd şi urmează să fie prezentat oficial la noua sa echipă.
Anunţul a fost făcut pe site-ul oficial al clubului. Fotbalistul urmează să fie prezentat oficial la Doha, întrucât Raul se află deja în Qatar, unde a urmărit finala Cupei Emirului, pierduta de Al Sadd, la lovituri de departajare.
În vârstă de 34 de ani, Raul s-a consacrat sub culorile lui Real Madrid, echipă cu care a câştigat de trei ori Liga Campionilor. În 2010, s-a transferat la Schalke, în Germania, club alături de care a jucat o semifinală de Champions League şi un sfert de finală în Europa League.
În această primăvară, Raul şi Schalke nu s-au pus de acord asupra prelungirii contractului. Clubul german i-a oferit o înţelegere pe un singur an, atacantul însă solicita un contract pe două sezoane.