Atacatorul din Belgorod, Serghei Pomazun, condamnat la ÎNCHISOARE PE VIAŢĂ
Atacatorul din oraşul rus Belgorod, care a împuşcat mortal şase persoane, a fost condamnat la închisoare pe viaţă. Serghei Pomazun a fost găsit vinovat la toate capetele de acuzare, inclusiv crimă, furt de arme şi punerea în pericol a vieţii poliţiştilor.
Conform deciziei tribunalului din Belgorod, ucigaşul va fi închis într-o colonie cu regim special şi va trebui să plătească unei victime despăgubiri de trei milioane de ruble, echivalentul a peste 90.000 de euro. Anterior, avocaţii acuzatului au cerut o pedeapsă de 25 de ani de închisoare.
Pe 22 aprilie, Serghei Pomazun a deschis focul într-un magazin de arme din centrul oraşului rus Belgorod, unde a omorât trei oameni. După asta, el a ieşit pe stradă şi a împuşcat alte trei persoane, inclusiv două eleve. Criminalul a fugit de la faţa locului şi a fost prins o zi mai târziu.