ATACUL ARTMAt din Munchen: Printre victime nu sunt cetăţeni moldoveni
Printre victimele atacului armat comis aseară la Munchen nu sunt cetăţeni moldoveni. Informaţia a fost confirmată pentru Publika TV de reprezentanţii Direcţiei generale Afaceri Consulare a Ministerului de Externe de la Chişinău.
În acelaşi timp, concetăţenii noştri reveniţi acasă din acest oraş au vorbit despre momente de groază prin care au trecut.
Avionul din Munchen a aterizat la Chişinău la ora 12 şi 50 de minute. Câţiva dintre pasageri au spus că au fost aproape de locul tragediei:
"Eram cu prietenii în oraş şi am auzit despre tragedie. Ne-a fost frică. A fost panică. Trebuie să fim liniştiţi. Nu trebuie să avem panică. Aşa toată lumea vorbeşte."
"Am fost cu frică. O noapte întreagă am stat în aeroport cu frică, dar a fost normal".
"Aseară a fost blocate toate autostrăzile, toate staţiile de autobuz, de tren. Era posibilitatea să se amâne zborul, dar totul a fost bine şi am zburat în siguranţă".
Natalia Bairac a pornit spre Munchen pentru a-şi susţine fiica, stabilită acolo de doi ani şi care locuieşte la două cartiere distanţă de locul nenorocirii:
"Sunt bine. Sunt speriaţi, dar sunt acasă în orice caz. Le-am spus să stea acasă, să nu iasă nicăieri. Mi-e frică, dar merg să-mi susţin copiii mei"
Şi alţi moldoveni care au plecat spre Munchen îşi fac griji pentru viaţa lor:
"Minimalizează oarecum riscurile faptul că sunt într-o cursă de tranzit, dar acum nu poţi fi sigur pe nimic şi nicăieri. Am speranţa că va fi totul bine şi voi ajunge cu bine la destinaţie."
Toţi cei care vor să afle mai multe informaţii despre rudele de la Munchen sau au nevoie de asistenţă consulară, pot suna la numerele de telefon de urgenţă afişate pe ecran. Ministrul de Externe, Andrei Galbur, i-a transmis mesaje de condoleanţe omologului său german Frank-Walter Steinmeier. Şeful diplomaţiei moldoveneşti a condamnat atacul armat soldat cu victime şi a exprimat compasiune rudelor decedaţilor.