Atacul din această noapte asupra portului Ismail a dus la o creștere a prețurilor alimentelor în lume
Rusia a atacat miercuri principalul port de pe Dunăre al Ucrainei, în apropierea graniței româno-ucrainene, ducând la creșterea prețurilor la alimente la nivel mondial, scrie Reuters. La bursa de cereale de la Chicago, cotaţiile futures la grâu au crescut cu 4,9% până la 6,84 dolari. Cotaţiile la porumb au crescut cu până la 3,2%. Astfel, comercianții sunt din nou îngrijorați de o lovitură pentru aprovizionarea globală ca urmare a scoaterii de pe piață a Ucrainei, unul dintre cei mai mari exportatori de alimente din lume, notează jurnaliștii britanici.
Reuters notează că în urma atacului din această noapte, Moscova își intensifică utilizarea forței pentru a reimpune blocada exporturilor ucrainene. Rusia a atacat necruțător infrastructura agricolă și portuară ucraineană de mai bine de două săptămâni, de când a refuzat să prelungească un acord care ridicase blocarea porturilor ucrainene din timpul războiului, anul trecut.
Organizația Națiunilor Unite a avertizat despre o potențială criză alimentară și foamete în cele mai sărace țări ale lumii, ca urmare a deciziei Rusiei de a abandona acordul, intermediat de ONU și Turcia. Ca urmare a colapsului acordului la jumatatea lunii iulie, exporturile de cereale ale Ucrainei pentru luna au scazut cu 40% fata de iunie, au declarat marti analistii.
Moscova spune că va trata navele care se îndreaptă către porturile ucrainene ca potențiale ținte militare. Kievul a spus că speră că navele se vor întoarce oricum.