ATACUL SÂNGEROS din Munchen: Bilanţul atentatului ce a ZGUDUIT Vestul Europei
(UPDATE)Atacatorul de la Munchen avea 300 de gloanţe în rucsac şi era hotărât să se răzbune pentru umilinţele suferite în trecut. Potrivit poliţiei, el avea dublă cetăţenie, germană şi iraniană, iar atacul nu are legătură cu imigraţia. Mai mult, polițiștii spun că tânărul suferea de depresie și că este posibil să se fi inspirat din masacrul comis de Anders Breivik în Norvegia, în urmă cu exact cinci ani, scrieDigi24.
(UPDATE) Șeful poliției din landul Bavaria, Hubertus Andrä, a declarat sâmbătă că ''nu există nici cea mai mică legătură'' între gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) sau refugiați și atacator, scrie Agerpres.
Liniştea pare să nu-şi mai poată găsi loc în această lume. Un nou atac a cutremurat Europa Occidentală, al doilea în doar opt zile.
Panica a cuprins oraşul german Munchen aseară, unde un individ a intrat înarmat într-un mall şi a tras la nimereală. A reuşit să instaleze teama şi disperarea pe străzi, după care s-a făcut nevăzut. Mii de poliţişti l-au căutat preţ de câteva ore, într-o operaţiune de amploare.
Atacul sângeros în orașul Munchen a pus pe jar întreaga Germanie. Timp de patru ore, forţele de ordine din una dintre cele mai puternice ţări din lume au căutat individul care a deschis focul într-un mall.
L-au găsit pe o stradă din apropierea locului unde a declanşat măcelul. Avea doar 18 ani şi şi-a tras singur un glonte în cap după ce a secerat nouă vieţi.
Panica s-a declanşat în jurul orei 19:00, când un bărbat înarmat cu un pistol a deschis focul în fața unui restaurant, după care a intrat centrul comercial din preajmă.
”Inițial, am crezut că cineva a lansat artificii, dar apoi m-am uitat în jos spre restaurant și am văzut un bărbat care trăgea în mulțime. Apoi, am văzut doi oameni pe jos”.
20 de minute mai târziu, poliția a lansat o operațiune de amploare. Oamenii au fost evacuaţi, zona încercuită şi traficul blocat. La nici 10 minute, atacatorul este văzut și filmat pe acoperișul centrului comercial. Acesta pare să se certe cu cineva și trage câteva focuri de armă.
La 19:50, martorii spun că atacatorul a reușit să iasă din centrul comercial și a intrat în cea mai apropiată stație de metrou. Imediat după asta, autoritățile locale suspendă transportul public în oraș și avertizează taximetriștii să nu ia niciun pasager. Între timp, în altă parte a orașului, în Piața Stachus, este anunțat un alt atac. Din fericire, alarma este falsă.
”Un bărbat a intrat înăuntru și a deschis focul. După aceea, a fugit înspre stația de metrou. Nu știu câți oameni au murit.”
La ora 20:30, poliția declară că nu știe unde sunt atacatorii și sfătuiește oamenii să nu iasă din case. Într-un sfert de oră, presa germană anunță că o nouă alarmă a fost dată în centrul orașul, în Marienplatz. De asemenea, ministrul de Interne al landului Bavaria declară că au murit cel puţin trei oameni. Poliția spune că martorii au văzut trei atacatori și suspectează că ar fi vorba un atac terorist.
La ora 21:20, este închisă Gara Centrală din Munchen, iar toate trenurile spre suburbii sunt oprite. Cancelarul Angela Merkel convoacă o celulă de criză la sediul Guvernului, iar în Munchen este declarată stare de urgență. Toate echipajele de salvatori din landul Bavaria sunt trimise spre acest oraş. 20 de minute mai târziu, poliția anunţă un bilanţ de 8 morți și zeci de răniți.
”A fost oribil, în fața apartamentului nostru era o femei plină de sânge. Soția mea avea o sticlă de apă, așa că am ajutat-o să se spele. A fost oribil, am rămas fără cuvinte.”
La ora 23:15, poliția găsește corpul neînsufleţit al singurului atacator, care s-a împușcat în cap. Este vorba despre un tânăr de doar 18 ani, cu dublă cetățenie: germană și iraniană.
”Nu dispunem de informații care să ne sugereze că au mai fost și alți suspecți. Motivul și circumstanțele care l-au împins la acest gest nu sunt cunoscute pentru moment”, a menţionat șeful poliției din Munchen, Hubertus Andrae.
Este stabilit și bilanțul final: 10 vieţi secerate și 21 de oameni răniți, dintre care trei sunt în stare gravă. Printre cei internaţi în spital sunt şi doi copii.