Atacuri sângeroase în nordul Irakului. Peste 30 de militanţi PKK, ucişi
Peste 30 de militanţi PKK, ucişi în urma unor raiduri aeriene turce în nordul Irakului
Avioanele turce au efectuat mai multe atacuri aeriene împotriva poziţiilor Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) în nordul Irakului, eliminând 34 de militanţi, au anunţat autorităţile militare din Turcia, potrivit agenţiei de ştiri Reuters.
Atacurile aeriene au vizat militanţii kurzi din regiunea irakiană Zap şi au fost efectuate în cursul dimineţii, pe baza informaţiilor privind locul în care se ascundeau militanţii.
Partidul Muncitorilor din Kurdistan este considerat o grupare teroristă de Turcia, Uniunea Europeană şi SUA, iar peste 40.000 de persoane au fost ucise, în trei decenii, în conflictul dintre mişcarea separatistă PKK şi serviciile de securitate turce.
În ultimii doi ani de la ruperea armistiţiului, forţele aeriene turce au atacat în mod frecvent taberele din nordul Irakului operate de militanţii PKK.