Atentat cu bombă la o secție de poliție din Pakistan
Cel puţin trei persoane şi-au pierdut viaţa luni, 24 aprilie într-un atentat cu bombă la o secţie de poliţie antiteroristă din Pakistan. Atacul a provocat prăbuşirea clădirii, a anunţat poliţia, relatează AFP, citat de Agerpres.ro
"Două bombe au explodat" în secţia de poliţie "provocând moartea a cel puţin trei persoane" în Kabal, un oraş din valea Swat (nord-vest), a declarat un oficial al poliţiei locale, Attaullah Khan.
Totodată, 17 persoane au fost rănite. Identitatea celor ucişi încă nu este cunoscută, dar printre cei transportaţi la spital se numără mulți polițiști, a adăugat el.
"Exploziile au avut loc în secţia de poliţie şi au provocat prăbuşirea completă a clădirii", a adăugat un ofiţer de poliţie.
Până acum, atacul nu a fost revendicat.
De la începutul anului talibanii pakistanezi au fost implicaţi în două atentate împotriva unor secţii de poliţie importante.