Atentat în Bulgaria: Cel puţin şase oameni au murit FOTO
Cel puţin şase oameni au murit, iar alţi 30 au fost răniţi, în Bulgaria, după ce autobuzul în care se aflau a fost ţinta unui atentat cu bombă. Victimele erau turişti israelieni care veniseră din Tel Aviv şi aterizaseră pe Aeroportul din oraşul Burgas.
Autorităţile bulgare au închis aeroportul şi au direcţionat toate cursele către Aeroportul din Varna. Potrivit presei bulgare, este vorba despre un atac sinucigaş.
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat că sunt semne care ar duce la ideea că în spatele atentatului ar sta Iranul. Şi asta pentru că în ultimele luni, iranienii au încercat să ucidă cetăţeni israelieni în Thailanda, India, Georgia, Kenya, Cipru, dar şi în alte colţuri ale lumii, a declarat oficialul de la Tel Aviv. El a calificat incidentul ca fiind un atac terorist răspândit în întreaga lume, şi a declarat că Israelul va răspunde prompt.
Oficialii de la Tel Aviv şi-au exprimat anterior îngrijorarea că Bulgaria, destinaţie populară de vacanţă pentru turiştii israelieni, este foarte vulnerabilă la atacurile militanţilor islamişti care pot ajunge aici uşor prin Turcia.
Amintim că în urmă cu puţin timp, pe aeroportul Otopeni din România a fost instituită stare de alertă pe terminalul în care urma să aterizeze o cursă din Tel Aviv. Asta după ce autorităţile aeroportuare române au descoperit un bagaj suspect. Pilotul aeronavei respective a comunicat turnului de control că situaţia la bord este normală, informează presa de peste Prut.