Atentat terorist dejucat la cea mai mare catedrală din Londra. Cum a fost prinsă autoarea
O englezoaică de 37 de ani, care s-a convertit la islam și s-a radicalizat, a fost condamnată pe viață pentru plănuirea unui atentat cu bombă la catedrala Saint Paul din Londra, informează AFP, citează Agerpres. Ea a fost prinsă cu ajutorul unor complici, care de fapt erau polițiști sub acoperire.
Potrivit procurorilor, femeia avea intenţia de a se sinucide şi de a omorî cât mai multe persoane posibil. Aceasta căutase pe internet cum ar putea provoca cât mai multe distrugeri posibile la catedrală, cea mai mare și una dintre cele mai cunoscute din Londra.
Locuitoare a orăşelului Hayes, situat la vest de Londra, condamnata a început în septembrie 2019 să facă activitate de recunoaştere pentru a evalua dispozitivul de securitate al catedralei Saint Paul şi posibilitatea de a introduce o bombă în lăcaşul de cult. Mai mult, a găsit și doi complici, un bărbat şi o femeie, care s-au prezentat ca fiind căsătoriţi - , numai că în realitate erau poliţişti sub acoperire.
Femeia a fost filmată într-un parc în timp ce îi înmâna complicei două genţi goale care urmau să îi fie returnate conţinând bombe funcţionale.
De asemenea, ea a lăudat gruparea Stat Islamic şi a încurajat uciderea de civili de către jihadişti în întreaga lume, au afirmat procurorii britanici.