Atentat terorist la Nisa. Autorităţile au arestat încă două persoane suspecte
Încă două persoane care ar putea avea legătură cu atacul de la Nisa, soldat cu 84 de morţi, au fost reţinute duminică dimineaţă de autorităţile franceze, informează ziare.com.
În total, şapte persoane sunt în prezent reţinute, în cadrul anchetei, relatează Itele. Cinci oameni - fosta soţie a autorului atacului şi alţi patru bărbaţi - au fost ridicaţi de forţele de ordine la scurt timp după atac.
În cursul audierilor, persoanele reţinute au evocat o radicalizare recentă a suspectului, Mohamed Lahouaiej-Bouhlel, au declarat surse din poliţie.
Familia să neagă că acesta ar fi avut vreo legătură cu organizaţii teroriste, însă Statul Islamic a revendicat atacul.
Anchetatorii încearcă încă să înţeleagă personalitatea lui Bouhlel şi ce l-a împins să comită masacrul.
Vineri seară a fost publicată de autorităţi prima fotografie a criminalului, care avea cetăţenie tunisiană, era divorţat şi avea copii.
Printre răniţi se află şi doi români din Buzău, România.
Totodată, o familie de români - părinţii şi un copil - a fost dată dispărută. Minorul a fost găsit într-un spital din Nisa, însă părinţii săi sunt în continuare căutaţi.
Premierul Dacian Cioloş a avut o convorbire cu omologul francez Manuel Valls în legătură cu soarta românilor.
- ATACUL TERORIST din Nisa: Eroi care au încercat să-l oprească pe criminal, sărind pe cabina camionului
- ATENTATATUL din Nisa: Rihanna și-a anulat concertul pe care urma să-l susțină
- ULTIMA ORĂ! Statul Islamic a revendicat atacul din Nisa
- Statul Islamic a anunţat care este oraşul unde va fi comis următorul ATENTAT TERORIST
- Atentat terorist la Nisa. O familie de români, dispărută fără urmă în urma masacrului din Franţa
- RECONSTITUIRE GRAFICĂ: Cum s-a produs carnagiul de pe faleza din Nisa (VIDEO)