Atentate sângeroase în Egipt! Numărul morţilor din peninsula Sinai a depăşit cifra de 50
Foto: news.yahoo.com
canal tv
Cel puţin 50 de oameni au murit într-o serie de atentate care s-au produs astăzi în Egipt. Atacurile au avut ca ţintă cinci poziții ale armatei egiptene din nordul peninsulei Sinai, bastion al unei grupări afiliate organizației jihadiste Statul Islamic.
Potrivit presei, printre victime sunt atât soldaţi, cât şi localnici. Un alt atentat s-a produs noaptea trecută în Cairo. Trei oameni au murit după ce o maşină-capcană a explodat în apropierea unei secţii de poliţie.
Atacurile nu au fost, deocamdată, revendicate.
În ajun, procurorul general al statului și-a pierdut viața în timpul unei deflagrații. Incidentul a avut loc în timp ce convoiul în care se afla oficialul trecea printr-un cartier din capitală.