Atentatul din Belgia. Identitatea atacatorului nu este nici acum cunoscută
Premierul belgian Charles Michel se întâlneşte duminică, după atacul terorist de la Charleroi, în care au fost rănite două poliţiste, cu reprezentanţii serviciilor de securitate, pentru a discuta situaţia, în timp ce Parchetul ar urma să stabilească în cursul zilei identitatea atacatorului, relatează RTBF, potrivit Realitatea.net.
Sâmbătă, în jurul orei locale 16 (17 ora Moldovei), un bărbat înarmat cu o macetă ascunsă în rucsac a intrat în zona securizată din jurul secţiei centrale de Poliţie din oraş. Când două poliţiste au vrut să îl controleze, la un punct de securitate, el a strigat "Allah Akhbar" şi le-a atacat, potrivit postului public de televiziune RTBF.
Una dintre cele două poliţiste are răni profunde la nivelul feţei şi a fost operată. Cealaltă a fost rănită uşor. Ambele sunt în afara pericolului.
Atacatorul a fost împuşcat de un al treilea om al legii şi a murit la spital.
Un tânăr aflat în zonă a declarat pentru postul de televiziune că el şi prietenii lui au auzit cinci sau şase focuri de armă în succesiune rapidă, iar 30 de secunde mai târziu încă trei focuri de armă.
"Suntem 905 poliţişti (în oraş – n.r.), suntem ca o mare familie, când suntem atacaţi, suntem afectaţi, emoţia este, în mod clar, foarte puternică", a spus purtătorul de cuvânt al forţelor de ordine din oraş, David Quinaux, scrie news.ro.
"Primele dovezi indică clar spre terorism", a declarat premierul Charles Michel pentru postul de televiziune RTL.
Nu există informaţii deocamdată informaţii despre identitatea atacatorului, iar presa belgiană, citată de Reuters, scrie că acesta nu avea acte la el.
Un purtător de cuvânt al Procurorului federal a declarat că autorităţile se aşteaptă să poată oferi mai multe informaţii duminică dimineaţă.
Potrivit presei locale, Michel se întoarce duminică din vacanţă pentru a se întâlni cu serviciile de securitate.
- Germania: Un bărbat a ucis o femeie cu o macetă și a rănit alte două persoane
- Peste 400 de suspecţi de terorism au ajuns în Germania printre refugiați
- Atentatele de la Bruxelles au costat Belgia aproape un miliard de euro
- Doi bărbați, suspectați de plănuirea unui atac, arestați de poliție în Belgia
- ATAC la Londra: O femeie a murit, iar cinci persoane sunt rănite, după ce un tânăr le-a ÎNJUNGHIAT
- Belgia: Poliţişti atacaţi de un individ înarmat cu o macetă, la Charleroi