ATENTATUL SÂNGEROS din Nisa: Liderii lumii condamnă atacul terorist comis de Ziua Națională a Franței
Atentatul comis joi seara la Nisa, în sud-estul Franței, soldat cu cel puțin 80 de morți, între care copii, a provocat un val de indignare printre liderii politici din întreaga lume, potrivit AFP, scrie agerpres.ro.
Președintele francez, Francois Hollande, a denunțat "un atac al cărui caracter terorist nu poate fi negat", calificându-l drept "monstruos". "Întreaga Franță se află sub amenințarea terorismului islamist", a afirmat el într-o alocuțiune televizată, anunțând prelungirea stării de urgență, care urma să se încheie la 26 iulie, cu încă trei luni.
Premierul Manuel Valls a postat pe Twitter: "Orașul Nisa lovit de terorism de în ziua sărbătorii noastre națională. Durere imensă, țara este în doliu. Francezii vor face față".
Președintele SUA, Barack Obama, a condamnat cu fermitate joi seara "ceea ce pare a fi un atac terorist oribil" la Nisa. "Suntem solidari cu Franța, cel mai vechi aliat al nostru, într-un moment în care ea face față acestui atac", a declarat Obama într-un comunicat.
"În acest 14 iulie (sărbătoarea națională care marchează Revoluția franceză din 1789), ne amintim (...) de valorile democratice, care au făcut din Franța o sursă de inspirație pentru întreaga lume", afirmă președintele american.
Într-o declarație comună, cele 15 țări membre ale Consiliului de Securitate al ONU au "condamnat cu cea mai mare fermitate atacul terorist barbar și laș" la Nisa.
Secretarul de stat american John Kerry, care asistase la parada militară de 14 iulie la Paris mai devreme în cursul zilei, a denunțat un "atac înspăimântător împotriva unor persoane nevinovate în cursul zilei care celebrează libertatea, egalitatea și fraternitatea".
Premierul canadian Justin Trudeau a scris pe contul sau de Twitter: "Canadienii sunt bulversați".
Noul premier britanic Theresa May a ținut să fie informată despre "teribilul incident" de la Nisa, potrivit Downing Street, declarându-se "șocată și îngrijorată".
Președintele brazilian interimar Michel Temer a condamnat "această acțiune abjectă și scandaloasă" comisă "împotriva unor oameni inocenți care celebrau cele mai înalte valori universale, libertatea popoarelor, egalitatea între cetățeni și fraternitatea".
Președintele mexican Enrique Pena Nieto a exprimat "solidaritatea" țării sale, în timp ce omologul său columbian Juan Manuel Santos a spus că respinge "orice formă de violență".
Comisarul european pentru afaceri economice, francezul Pierre Moscovici, a postat pe contul său de Twitter:"Oroarea a lovit din nou Franța la 14 iulie. Gânduri emoționate și revoltate pentru victimele de la Nisa".
Citeşte şi: Filip, despre ATENTATUL SÂNGEROS din Nisa: Suntem în doliu azi. Au murit semenii și copiii noștri
Citeşte şi: DRAMĂ în Franţa! Cel puţin 80 de oameni au murit în urma unui ATENTAT TERORIST SÂNGEROS (VIDEO)