ATENȚIE! Apar carnete de muncă digitalizate. Unde va fi stocată informația despre activitatea noastră profesională
Începând cu anul viitor, atunci când vom merge să ne angajăm undeva nu va mai trebui să prezentăm carnetele de muncă, iar angajatorii sunt obligați să ni le returneze până la finalul acestui an. Unde va fi stocată toate informația despre activitatea noastră profesională?
În era digitalizării, aproape tot trece pe internet. Așa se va întâmpla în cel mai scurt timp și cu tradiționalele carnete de muncă care în curând vor deveni istorie.
După 1 ianuarie, toată evidența activității noastre profesionale nu va fi păstrată pe un carnet de hârtie, așa cum ne-am obișnuit, ci în arhivele Casei Naționale de Asigurări Sociale.
CNAS deține deja toate datele din carnetele de muncă create după anul 1999. Pentru a completa informațiile de până atunci, toți angajatorii sunt obligați, conform legii, să predea carnetele de muncă până la finalul acestui an.
Dar să nu credeți că schimbarea îi vizează doar pe cei în etate, care urmează să solicite pensia, scrie Prime.md.
Odată ce toate datele vor fi stocate la CNAS, noi putem cere așa parolă unică pentru contul nostru și să verificăm online diferite informații, de exemplu dacă a plătit lunar sau nu angajatorul impozitele obligatorii, care stau la baza calculării pensiei sau îndemnizațiilor, sau să facem cereri fără a ne prezenta la oficiul CNAS: familiile cu mai mulți copii pot solicita îndemnizații online, la fel și îndemnizațiile unice la naștere, de îngrijire a copilului sau chiar ne putem calcula pensia.
Dacă nu sunteți angajat în câmpul muncii sau nu aveți un contract de muncă, dar dețineți un carnet de muncă activ dinainte de anul 1999, trebuie să-l prezentați până la finele anului la Casa Națională de Asigurări Naționale ca toate datele să fie scanate și copiate în bază.