ATENŢIE! Circulaţia pe strada 31 August, SUSPENDATĂ timp de o lună. Transportul public va avea un traseu modificat
Primăria municipiului Chişinău informează că în perioada 2 august – 1 septembrie, va fi suspendat total traficul rutier pe strada 31 august 1989, tronsonul cuprins între străzile Ismail – Tighina, în legătură cu executarea lucrărilor de pozare a reţelelor.
În acelaşi timp, în zilele de sâmbătă şi duminică, 4 şi 5 august, va fi sistată circulaţia transportului pe strada Ismail, intersecţie cu strada 31 august 1989, în direcţia cartierul Telecentru.
În legătură cu executarea lucrărilor, în zilele de 4 şi 5 august circulaţia transportului public va fi stabilită după cum urmează.
Traseul rutelor de troleibuz numărul 9 şi numărul 13 se modifică după cum urmează:
Tur – de pe strada Ismail pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, strada Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni, strada Alexe Mateevici, strada Vasile Alecsandri, şoseaua Hânceşti şi în continuare pe traseele stabilite;
Retur – pe traseele stabilite.
Traseul rutelor de microbuz numărul 120, nrumărul 169, numărul 186 şi numărul 191 se modifică după cum urmează:
Tur – de pe strada Ismail pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, strada Vasile Alecsandri, strada Bucureşti, strada Ismail şi în continuare pe traseele stabilite.
Retur – pe traseele stabilite.
Traseul rutei de microbuz numărul 103 se modifică după cum urmează:
Tur – de pe strada 31 august 1989 pe strada Armenească, bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt şi în continuare pe traseul stabilit.
Retur – pe traseul stabilit.
Conducătorii auto care traversează zona sunt rugaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară.