ATENŢIE, gheaţă subţire! Un pescar a fost salvat din apa lacului Ghidighici (VIDEO/FOTO)
Un bărbat a fost salvat de sub gheața de pe lacul Ghidighici. Din fericire, este vorba doar despre o simulare, desfășurată de salvatori. Prin aceste aplicații, ei și-au testat capacitățile de a interveni prompt și eficient în situaţii excepționale.
La simulare a participat o echipă formată din şapte salvatori. Potrivit scenariului, un pescar urma să fie scos din apă, după ce s-a prăbușit sub gheaţă. Salvatorii au avut la dispoziție şapte minute, pentru a nu lăsa ca victima să intre în şoc hipotermic.
"Chiar dacă s-au prăbuşiut sub geaţă, să se comporte cât mai calm, să păstreze energia pentru că vor avea nevoie de ea şi să se lase domol pe spate, să se împingă cu picioarele din partea opusă a gheţii pentru a ieşi singuri", recomandă şeful Secţiei control staţii de salvare, Emilian Iaşciuc.
Salvatorii spun că pescuitul la copcă este permis doar dacă statul de gheaţă are grosimea de cel puţin şapte centimetri.
Oamenii trebuie să se asigure că geaţa este suficient de groasă pentru a putea sta pe ea. Cei care sunt salvaţi sunt duşi într-o încăpere călduroasă unde li se oferă un ceai şi haine uscate.
Nu toți pescarii țin cont însă de avertismentele salvatorilor:
"E periculos, e frig, dar asta e. E ca o boală. Avem zilele libere, stăm acasă, de lucru nu este nimic."
"De ce să ne fie teamă dacă suntem lângă mal. Iar salvatorii sunt alături."
Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale îi îndeamnă pe părinţi să nu le permită copiilor patinatul pe gheața bazinelor acvatice. Avertizarea Cod Galben de pericol de spargere a gheții, emisă luni de Serviciul Hidrometeorologic de Stat este valabil până în data de 12 ianuarie.