ATENŢIE la buzunare, dacă mergeţi prin cafenele, pizzerii, frizerii sau centre medicale. Aţi putea rămâne fără bani
Atenţie la buzunare, dacă mergeţi prin cafenele, pizzerii, frizerii sau centrele medicale din Capitală. Doi tineri suspectaţi de faptul că deposedau de bunurile personale oamenii care îşi lăsau nesupravegheate hainele au fost reţinuţi, ieri, de poliţie.
Tinerii, ambii locuitori ai Chişinăului, cu vârstele de 33 şi, respectiv, 20 ani, sunt bănuiţi de săvârşirea mai multor furturi din buzunare, pe teritoriul Capitalei. Unul dintre ei distrăgea atenţia potenţialei victime prin discuţii, iar al doilea îi scotea portmoneul sau telefonul mobil din buzunar.
Unul dintre cazurile de furt, comise de cei doi, a fost înregistrat, recent, într-o pizzerie din sectorul Centru. Camerele de supraveghere au surprins momentul în care unul dintre figuranţi se apropie de masa vecină a victimei, prefăcându-se că se dezbracă de haina groasă, apoi scoate cu uşurinţă două portmonee din haina persoanei respective, atârnată pe scaun şi pleacă fără a fi observat. Ulterior, s-a stabilit că, în ziua respectivă, victima nu a putut pleca peste hotare, deoarece actele de identitate erau în portmoneu.
Tinerii au fost reţinuţi pentru 72 de ore şi sunt cercetaţi penal pentru furt. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă amendă în mărime de la 6.000 la 20.000 de lei sau închisoare de până la 4 ani. Anterior, cei doi au mai fost traşi la răspundere penală pentru infracţiuni similare.
Tot ieri, în sectorul Botanica, în flagrant delict a fost reţinut un alt hoţ de buzunare. Bărbatul, în vârsă de 33 ani, anterior judecat pentru diverse infracţiuni, a furat din geanta unei tinere portmoneul cu bani şi actele de identitate. Suspectul a profitat de faptul că microbuzul era supraaglomerat, dar şi de neatenţia victimei.
Cei care au rămas fără bunurile personale, în moduri similare, sunt rugaţi să se adreseze la poliţie.