ATENŢIE, MĂMICI! Bolile la care sunt predispuși copiii născuți prin cezariană
Mai mult de jumătate dintre copiii din România nu se nasc pe cale naturală. Asta în condiţiile în care Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă ca numărul naşterilor prin cezariană să fie de cel mult 15% şi doar ca necesitate medicală.
Nașterea naturală are o mulțime de beneficii. În cazul mamei scade riscul de cancer mamar, dar și de depresie postpartum. Copilul se adaptează mai repede la mediul exterior, riscul de a face astm scade, la fel și cel de a avea probleme cu alăptarea. Sunt și cazuri în care cezariană poate salva viaţa mamei sau a copilului, nu există niciun dubiu. Însă de aici până la a ajunge că majoritatea femeilor să nască astfel - e cale lungă.
De ce nasc femeile din România într-un număr covărșitor prin cezariană? Din cauza fricii. Poveştile despre condițiile din spitale s-au transmis de la o generaţie la altă, iar nașterea naturală a devenit act medical. În plus, şi pentru medici este mai convenabilă o operaţie care durează, în medie, o jumătate de ora decât un travaliu care poate dura în medie 12 ore.
"Răspunzând unei dorinţe a unor femei să nască prin cezariană, doctorul a constatat că e mai simplu pentru el. Nu e un lucru firesc. Naşterea are legile ei. O femeie are dreptul să nască natural, Dumnezeu a construit acest organism ca să ştie singur cum să nască", spune Aurel Ionel, medic primar obstetrică-ginecologie.
"Doctorii din ziua de azi nu au nicio vină că noi cerem cezariene pe bandă rulantă. Uităm că noi nu avem nevoie de un ajutor din afară că să naştem", afirmă Ditta Depner, educator prenatal.
Cât de sigură este însă cezariană pentru bebeluş? Copiii născuţi astfel au nevoie de mai mult timp pentru adaptarea la mediul exterior. Mai mult, unele studii susțin că în viitor copilul poate avea probleme de sănatate, cum ar fi afecțiuni ale aparatului respirator, alergii sau infecţii. Asta pentru că bebeluşul nu beneficiază de imunitate de la mamă, aşa cum se întâmplă la o naştere naturală, scrie Digi24.ro.
Există şi situaţii în care operaţia de cezariană este chiar indicată, pentru că poate salva viaţa mamei sau a bebelușului.
"Mama nu respiră cum trebuie, copilul nu se oxigenează și când ea intră în perioada travaliului activ lucrul acesta poate să îl afecteze", spune Vania Limban, moașa.
De asemenea, cezariană este indicată dacă mama suferă de hipertensiune arterială sau diabet gestaţional. Bazinul îngust al femeii, miopia sau cordonul ombilical în jurul gâtului nu sunt motive pentru că o femeie să refuze nașterea naturală.
Duminică, de la ora 10.30, la emisiunea „Tinerete făra bătrânețe”, Izabela Pănescu, va prezenta o analiză a meniurilor copiilor din grădiniţe în cadrul proiectului nostru „Alimentația copiilor sub lupă”.
- Irakul a extrădat în Rusia patru femei şi 27 de copii suspectaţi de legături cu reţeaua teroristă Stat Islamic
- Trăiesc după principiul neutralităţii. Modul în care o familie din Marea Britanie îşi cresc copii
- MAI APROAPE DE TINERI. Brigada Fulger oferă lecții gratuite elevilor din liceele din Capitală