ATENŢIE PĂRINŢI! Un nou joc DIABOLIC care promovează sinuciderea face RAVAGII pe internet
Un joc diabolic care promovează sinuciderea şi îi încurajează pe copii să se rănească singuri şi, în unele cazuri, chiar să îşi ia viaţa, se răspândeşte acum şi în Marea Britanie, după ce a făcut deja două victime în Columbia.
Jocul, care se numeşte Momo, prezintă o femeie înfiorătoare cu păr închis la culoare, un zâmbet diabolic şi ochi proeminenţi, care îi atrage pe copii printr-un cont WhatsApp şi apoi le trimite imagini şi instrucţiuni despre cum să se rănească pe ei înşişi şi pe ceilalţi, potrivit businessmagazin.ro
O mamă britanică a avertizat alţi părinţi că jocul periculos s-ar fi putut răspândi în Manchester, în urma rapoartelor potrivit cărora moartea unei fete de 12 ani din Argentina a fost legată de joc. Îngrijorată, cerând să rămână anonimă, femeia a declarat că a fost "profund alarmată" când profesoara fiului ei, în vârstă de şapte ani, i-a spus că acesta ameninţă alţi elevi de la şcoală. Copilul de şapte ani le-a spus prietenilor săi că acea păpuşă care seamănă cu o creatură înfiorătoare i-ar putea ucide în somn. După ce a discutat cu fiul său, ea a descoperit că băiatul a fost influenţat de provocarea Momo.
Momo a fost creat de compania japoneză Link Factory, iar designul înfricoşător a fost prezentat iniţial la galeria Vanilla de la Tokyo, sub numele de Mother Bird.
În septembrie anul trecut, o fetiţă de 12 ani şi un băiat de 16 ani din Columbia se presupune că s-au sinucis după ce au jucat un joc care îi provoca să îşi ia viaţa pe WhatsApp.
Decesele tragice s-au petrecut în doar 48 de ore în municipiul Barbosa, în nord-vestul zonei columbiene din Santander. Presa locală a spus că trupul băiatului în vârstă de 16 ani a fost găsit primul şi se crede că el o cunoştea pe fetiţa de 12 ani. Băiatul îi trimisese acesteia jocul înainte să moară. În 48 de ore, şi ea a fost găsită moartă. Se spune că a fost găsită de rude agăţate de un dulap. Telefoanele celor doi au fost cercetate de poliţie, care a găsit în interiorul lor mesaje legate de joc.
- Pregătirile pentru BAC sunt în toi. UTM organizează al 4-a an consecutiv CURSURI GRATUITE de pregătire pentru viitorii săi studenţi
- Primăvara iubeşte curăţenia: Un grup de volunatari din Capitală curăţă un parc din sectorul Botanica al Capitalei
- Momo Challenge a ajuns şi în Moldova! Ce efecte psihice stau în spatele aplicaţiei periculoase