ATENȚIE! Pe rețelele de socializare operează escrocii. Poliția vine cu PRECIZĂRI și RECOMANDĂRI
Oamenii legii îndeamnă cetățenii să dea dovadă de mai multă prudență și să nu participe la diverse scheme în mediul online, prin completarea chestionarelor sau altor metode suspecte.
„Scopul final al schemelor este să te păcălească și să-ți sustragă banii din cont”, atenționează poliția.
Apelul oamenilor legii face referire la rețelele de socializare, unde continuă să apară mesaje și video fake cu propunerea de a investi bani ”într-un proiect investițional al băncii” care aduce ”venituri imense”, iar pentru credibilitate sunt utilizate imaginile persoanelor publice.
Anterior, Inspectoratul General al Poliției a informat despre identificarea unor grupări infracționale, specializate în obținerea prin înșelăciune a mijloacelor financiare, sub pretextul depunerii unor investiții în criptomonede, valută sau acțiuni ale companiilor internaționale mari.
Escrocii analizează potențialele victime. Astfel, la etapa inițială, colectează informații personale ale victimelor, precum nume, prenume, număr de telefon și email, iar ulterior apelând telefonic victima, o influențează spre depunerea surselor financiare în vederea obținerii unui venit garantat.
Suspecții solicită cetățenilor de a efectua transferuri de bani pe conturi străine prin intermediul sistemelor rapide de plăți (ca ex. Western Union, Money Gram) sau instalarea pe dispozitivele deținute (telefon, calculator) a unor aplicații ce asigură controlul de la distanță (de ex. AnyDesk, TeamViewer), folosindu-le pentru inițierea transferurilor bancare de pe cardurile de plată ale victimelor.
În urma dobândirii surselor financiare sunt create conturi personale pe pagini web fictive, în care sunt indicate sumele de bani depuse, dar și informații false cu privire la veniturile obținute. Odată cu acumularea unui venit ce depășește sumele depuse de 4-10 ori, suspecții solicită adițional achitarea unor taxe inventate (plata impozitelor pe venit, transfer, obținerea unor acte permisive) sau se prezintă drept juriști ce pot ajuta la debitarea veniturilor obținute.
Până la moment, de către ofițerii Direcției investigații infracțiuni informatice au fost identificate mai multe denumiri ale platformelor fictive de investiții, printre care: GoldenClub, Aegis, Phoenix, InvestCorp, Simpleway, BTG-Capital Ltd, ZMedia.
În acest context, Poliția recomandă cetățenilor să respecte următoarele reguli de securitate:
- Evitați înregistrarea și completarea anchetelor online distribuite prin intermediul platformelor de socializare care promit câștiguri fabuloase;
- Nu efectuați transferuri de bani persoanelor necunoscute și nu furnizați niciodată prin telefon codul de identificare bancară, PIN-ul sau orice alt cod de securitate;
- Nu oferiți persoanelor necunoscute acces la distanță asupra dispozitivelor pe care le dețineți prin intermediul aplicațiilor specializate, ca ex.AnyDesk, TeamViewer, indiferent de promisiunile care Vă sunt date;
- În cazul în care ați căzut în capcana infractorilor, informați imediat Poliția și banca comercială care Vă deservește cardul.