Atenţie, PERICOL de incendiu. Vom fi sub cod galben timp de o săptămână
Am intrat într-o săptămână de foc. De astăzi şi până marţia viitoare suntem supuşi pericolului de incendiu. Serviciul Meteorologic de Stat a emis cod galben, care a intrat în vigoare astăzi şi va dura până marţia viitoare, respectiv, până în 13 iunie.
Vizat de pericol de incendiu sunt regiunile de nord şi centru al ţării, inclusiv regiunea transnistreană. Specialiştii au menţionat că în acele zone există risc de gradul V, cu caracter natural.
În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, îndeamnă populația să respecte cu strictețe regulile de apărare împotriva incendiilor. În condiții de temperaturi ridicate și umiditate redusă orice scânteie poate provoca incendii de vegetație, dar și în sectorul locativ.
De asemenea, oamenii sunt rugați să se abțină de la utilizarea focului în preajma lanurilor, spațiilor forestiere, precum și a locurilor de agrement cu scopul prevenirii izbucnirii incendiilor pe arii extinse.
În acelaşi timp, maturii sunt îndemnați să acorde atenție maximă copiilor și să nu le permită jocul cu focul pentru evitarea producerii incendiilor și altor situații de risc.
În situații de risc, apelaţi Serviciul 112.