ATENŢIE, şoferi! Ce trebuie să ştie toţi conducătorii auto din capitală, care nu vor să plătească amenzi usturătoare
Atenţie, şoferi! De astăzi, camerele de supraveghere a traficului vor fi cu obiectivele pe cei care încalcă regulile circulaţiei rutiere în capitală. Sistemul este deja funcţional, dar va mai fi testat până la sfârşitul lunii. Iar de pe 1 februarie, vitezomanii sau cei obişnuiţi să treacă la culoarea roşie a semaforului când cred că nu-i vede nimeni vor avea de plătit amenzi usturătoare.
"Din 150.000 de vehicule care au trecut prin zonele de supraveghere, circa 4.000 au comis încălcări. Am început deja procesarea, deja se împachetează amenzile şi se trimit acasă proprietarilor pentru a fi informaţi că au comis contravenţii. Începând cu unu februarie noi vom începe a transmite direct proprietarilor informaţia", a declarat şeful Centrului de Monitorizare şi Control al Traficului, Dan Chiriţa.
Aproximativ 500 de camere de supraveghere au fost până acum instalate în 40 de intersecţii din Chişinău. Imaginile în care sunt surprinse încălcări ale regulilor circulaţiei rutiere vor fi transmise online la Centrul de Monitorizare şi control al traficului.
Dispozitivele pot depista concomitent până la şapte automobile care se deplasează cu exces de viteză. Fiind testate în luna octombrie a anului trecut, doar în două intersecţii, camerele au înregistrat peste 8.000 de încălcări ale regulamentului circulaţiei rutiere în decurs de 24 de ore.
Multe camere au fost instalate pe cele mai aglomerate artere din Chişinău.
"Chiar şi eu personal mă voi responsabiliza, toţi şoferii vor fi mai responsabili, deoarece în cazul dat factorul uman este exclus... ", a spus un şofer.
"Noi şi aşa le respectăm dar acum şi mai bine vom respecta", a menţionat un alt conducător auto.
Autorităţile promit că, până la sfârşitul anului 2015 vor fi instalate sisteme de supraveghere şi pe traseele naţionale.
Proiectul este susţinut financiar de Republica Populară Chineză care a oferit patru milioane şi jumătate de dolari. Iar Guvernul Moldovei a alocat încă 6,5 milioane de lei pentru lucrări de montare, construcţie şi telecomunicaţii.
- Ce trebuie să ştie fiecare şofer despre camerele de supraveghere a traficului din capitală (VIDEO)
- (VIDEO) Metoda ilegală prin care poţi păcăli camerele de supraveghere a traficului. "Şoferii îşi pun viaţa în pericol!"
- Explicaţia autorităţilor în legătură cu pilonii instalaţi în mijlocul drumului, pe care sunt montate camerele video