Atenţie şoferi! Meteorologii anunţă condiţii de vizibilitate redusă şi polei pe drumuri
La noapte va persista ceaţa în aproape toată ţara, iar pe alocuri vizibilitatea va fi de 200 de metri şi chiar mai puţin. În aceste condiţii meteorologii au emis o avertizare cod galben. Totodată, pe drumuri se va forma polei. Minimele se vor încadra între 0 şi minus 5 grade.
Mâine de dimineaţa va mai persista ceaţa densă. Peste zi cerul va fi variabil, vântul va sufla slab la moderat, iar presiunea atmosferică va fi ridicată. Termometrele vor indica un grad la Briceni, 2 la Soroca şi Bălţi, 3 la Orhei, 4 la Tiraspol, 5 la Leova şi câte 6 la Comrat şi Cahul. În capitală soarele va împărţi cerul cu norii, dar asta după ce va dispărea ceaţa, iar termometrele vor indica 3 grade la prânz.
În următoarele zile vremea se menţine aproape neschimbată iar termometrele din capitală vor indica 5 grade sâmbătă şi câte 4 duminică, luni şi marţi. Noaptea vor fi minus 2 grade Celsius.
În România va ploua la Cluj şi Timişoara, unde se vor înregistra unu şi 4 grade. Cu un grad mai mult va fi la Oradea, în condiţiile unui cer noros, fără precipitaţii. Vreme asemănătoare şi 5 grade sunt anunţate şi pe litoral, la Constanţa, în timp ce la Iaşi şi Galaţi soarele va străluci din plin şi va aduce 8 şi 6 grade. La Bucureşti sunt prognozate 5 grade însoţite de soare.
Pe continent va ploua la Kiev şi Roma. Aici vor fi două şi 18 grade. Cer noros dar fără precipitaţii la Praga şi Oslo, cu 2, 3 grade în termometre. La Moscova maxima va atinge o valoare de minus un grad în condiţiile unui cer variabil. Vreme frumoasă cu 8 şi 10 grade este aşteptată la Londra, Paris şi Madrid.