Atenţie, şoferi! REGULI NOI propuse pentru circulația transportului de călători și cel marfar
Vehiculele care transportă călători şi mărfuri pe teritoriul ţării vor trebui, din vara anului viitor, să fie dotate cu limitatoare de viteză.
Tot din 2016, Ministerul Transporturilor va acorda, în premieră, autorizaţii pentru atelierele speciale, care vor monta şi verifica dispozitivele menționate.
Iar din anul 2019 tahografele vor fi obligatorii pentru mașinile înmatriculate în Moldova.
Limitatoarele de viteză și tahografele vor fi obligatorii pentru mașinile cu o greutate mai mare de 3,5 tone, dar și pentru microbuzele de cursă lungă, care transportă mai mult de nouă pasageri. În funcţie de categoria maşinii, dispozitivele vor fi reglate la o viteză maximă de 90 sau 100 de kilometri pe oră.
În prezent, acestea sunt obligatorii doar pentru vehiculele care circulă în afara țării.
Dispozitivul include un limitator de viteză, dar și un tahograf digital care ține evidența timpului de muncă și odihnă a șoferilor. În prezent, mulți dintre conducătorii auto fac acest lucru doar pe foaia de parcurs.
Unii șoferi consideră că noile reguli îi vor disciplina pe colegi.
Începând de anul viitor, în Moldova, vor fi deschise întreprinderi specializate în montarea și verificarea limitatoarelor de viteză și a tahografelor.
"La doi ani, tahografele și limitatoarele de viteză sunt supuse unor controale și verificări. Și reieșind din faptul că, la moment, Republica Moldova nu dispune de astfel de laboratoare, transportatorii sunt obligați să meargă peste hotarele țării", a spus şeful adjunct al Direcţiei Transport Rutier a Ministerului Transporturilor, Petru Mititiuc.
Proiectul urmează să fie aprobat de Guvern.