Atenţie, un nou val de viroze! Timp de o săptămână au fost înregistrate aproape 2.500 de cazuri
Temperaturile scăzute aduc un nou val de viroze. Potrivit medicilor, în ultima săptămână numărul cazurilor de infecţii virale, în municipiul Chişinău, s-a majorat cu 35 la sută. Cel mai des, cu răceli, ajung la spital copii.
Doar două la sută dintre cazuri, necesită spitalizare. Medicii spun însă că cifrele nu sunt alarmante, şi că este o situaţie obişnuită pentru această perioadă.
"Avem înregistrate în municipiul Chişinău 2450 de cazuri de viroze, dintre care 68% sunt la copii. Cei mai afectaţi sunt copii şi asta se datorează faptului că s-a răcit vremea afară, dar încă nu în toate locuinţele este căldură", a afirmat Luminiţa Suveică, medic şef la Centrul municipal de Sănătate Publică.
Specialiştii recomandă persoanelor care prezintă simptome de răceală, să se adreseze medicului de familie şi să primească tratament acasă.