ATENŢIE! Un simplu mesaj vă poate BLOCA accesul la Skype pe orice platformă
Nu contează dacă folosiţi Skype pe Windows, Android sau iOS, o nouă vulnerabilitate ce poate fi exploatată printr-un mesaj vă închide subit aplicaţia, scrie playtech.ro.
La doar câteva zile după ce utilizatori de iPhone au început să aibă emoţii pentru că cineva le poate reporni telefonul de la distantă printr-un simplu SMS, o vulnerabilitate similară a fost descoperită pentru Skype. Mai grav este însă că aceasta e cross-platform şi sunteţi posibile victime indiferent dacă folosiţi serviciul de chat pe iOS, Android sau un PC cu Windows. Singurii care nu sunt afectaţi, din motive necunoscute, sunt utilizatorii Mac-uri.
Dacă în cazul vulnerabilităţii descoperite pe iDevice-uri era vorba de un mesaj scris parcă în arabă, în cazul Skype, situaţia e mult mai simplă. Nu trebuie decât să trimiteţi unui prieten mesajul "http://:" fără ghilimele şi fereastra de Skype i se va bloca şi, la scurt timp, se va închide (nu încercaţi, astfel veţi fi bolcat).
Mai grav decât atât este că în momentul în care deschideţi din nou programul, este foarte posibil să "crape" din nou. Nici măcar nu contează dacă reuşiţi să ştergeţi istoricul conversaţiei problematice prin diverse artificii. La pornirea aplicaţiei, conversaţia va fi descărcată automat de pe serverele Microsoft, declanşând automat aceeaşi vulnerabilitate. Cei de la VentureBeat, împreună cu alte câteva publicaţii online au confirmat gravitatea problemei.
Singura soluţie universal valabilă, implică un nivel semnificativ de bunăvoinţă din partea celui care v-a făcut rău. Doar dacă expeditorul respectivului mesaj îl şterge de la el, veţi putea din nou să porniţi Skype fără probleme. Utilizatorii de Windows mai au o soluţie. Să facă downgrade la o versiune de Skype mai veche, de forma 6.x. Cei care folosesc însă Skype pe mobile, vor fi nevoiţi din păcate să aştepte un update de la Microsoft.
AVERTIZARE! Dacă încercaţi cele notate mai sus, accesul la Skype va fi blocat.