ATENŢIE! Vânzătorii recurg la şiretlicuri pentru ca marfa lor să arate cât mai bine, chiar dacă nu este proaspătă
Comercianţii recurg la tot felul de şiretlicuri pentru ca marfa lor să arate cât mai bine în vitrine, chiar dacă, în unele cazuri, nu este proaspătă. Iar autorităţile atrag atenţie că tot mai des depistează loturi de alimente cu termenul de valabilitate expirat, dar care nu sunt retrase de pe rafturi.
Carnea, lactatele, peştele şi ouăle sunt produsele care, pe vreme caniculară, prezintă un risc pentru sănătatea consumatorilor, dacă nu sunt păstrate în condiţii adecvate. Din acest motiv, ele trebuie alese cu mare grijă.
Specialiştii spun că, în goana după câştig, unii comercianţi recurg la şiretlicuri pentru ca marfa lor să aibă aspect atractiv.
"Dacă vorbim de carne, produsele sunt injectate cu soluţii în care se conţin fosfaţi pentru a majora cantitatea. Practic la jumătate din controalele efectuate se constată faptul că de către aceşti întreprinzători nu se respectă condiţiile de plasare pe piaţă, de păstrare a acestor produse", a declarat șeful-adjunct al Direcției control produse alimentare și servicii, Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor, Veaceslav Ciuhrii.
Iar consumatorii susţin că ştiu cum să aleagă un produs bun:
"Sunt atentă la culoarea cărnii, care trebuie să aibă nuanţe deschise. Carnea nu trebuie să miroase a oţet".
"Mă uit la persoana care vinde şi gust produsul, atât"
De la începutul anului, Agenția pentru Protecția Consumatorilor a depistat peste 300 de loturi de produse alimentare cu termenul de valabilitate expirat.