ATENȚIONAREA unui parlamentar european pentru Republica Moldova
Moldova trebuie să urgenteze realizarea reformelor de integrare europeană pentru a trece la un nivel mai avansat în cadrul Parteneriatului Estic. Declaraţia aparţine europarlamentarului Andi Cristea, care crede că unele reforme au fost tergiversate din cauza alegerilor parlamentare şi învestirea întârziată a Guvernului.
"Preţ de luni bune, Moldova a fost, mai degrabă, administrată decât guvernată. Iar în consecinţă reformele care trebuiau implementate au fost realizate cu frâna de mână trasă. Reformele despre care vorbim nu sunt pentru UE, ci pentru sporirea nivelului de trai", a declarat eurodeputatul Andi Cristea.
Şeful Delegaţiei de cooperare UE-Moldova în Parlamentul European a mai declarat că, în scurt timp, în Moldova, va veni un grup de experţi pentru a spori capacitatea de lucru a funcţionarilor din Parlament.
Eurodeputatul s-a aflat, timp de două zile, la Chişinău într-o vizită de informare, în cadrul căreia s-a întâlnit cu preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, şi premierul Chiril Gaburici.