Atletico Madrid a luat trofeul Europa League
Spaniolii au câștigat primul trofeu Europa League după ce au învins în finală revelația acestei ediții a competiției, Fulham cu 2-1. Internaționalul Uruguayan, Diego Forlan a fost eroul meciului după ce a marcat ambele goluri ale madrilenilor.
Atletico a început foarte bine partida, Forlan fiind la un pas de a deschide scorul în minutul 12, dar șutul său a lovit bara porții apărate de Schwarzer. Același Forlan a marcat primul gol al meciului în minutul 32, după ce argentinianul Sergio Aguero a ratat șutul de la marginea careului, iar balonul a ajuns norocos la el.
Englezii nu au stat mult pe gânduri și au egalat cinci minute mai târziu prin Davies, după o pasă a lui Gera deviată de Assuncao.
Repriza secundă a fost mai puțin spectaculoasă. Același Davies a ratat cele mai mari ocazii pentru
Fulham, iar Aguero cele ale lui Atletico. După cele 90 de minute regulamentare scorul a fost 1-1, iar meciul a intrat în prelungiri.
După câteva ratări, axa Ageuro - Forlan a funcționat din nou în minutul 116, când argentinianul a pasat extraordinar, iar Forlan a marcat golul victoriei lui Atletico provocând delirul celor peste 13 mii de suporteri spanioli aflați în tribune.
Aceasta este al doilea trofeu European pentru Atletico după Cupa UEFA din 1962 și Cupa Spaniei din 1996.
Peste o săptămână Atletico va juca finala Cupei Regelui cu Sevilla și ar putea cuceri astfel cel de-al doilea trofeu în acest sezon.