Atletul chinez, accidentat la Jocurile Olimpice de la Londra, aşteptat cu flori la Beijing
Ghinionistul a revenit acasă! Campionul olimpic din 2004, chinezul Liu Xiang a fost întâmpinat pe aeroportul din Beijing cu flori, după ce s-a accidentat pentru a doua oară consecutiv la Jocurile Olimpice. Sportivul a fost operat la picior, iar acum se gândeşte la o recuperare cât mai rapidă.
Atletul a căzut în una din seriile de calificare la 110 metri garduri şi a abandonat la Olimpiada de la Londra.
"Mă simt bine acum, doar că mai am încă o cicatrice. Voi începe cât mai repede recuperarea, după intervenţia chirurgicală, pentru că îmi doresc foarte mult să revin pe pistă", a spus sportivul.
"Nici nu m-am gândit că poate avea probleme în calificări. Chiar dacă avea concurenţi de valoare, nu m-am aşteptat că va avea probleme din nou la tendonul lui Ahile. Vreau să vă spun sigur că această accidentare nu are nimic cu cea din 2008", a adăugat antrenorul sportivului.
Liu Xiang, în vârstă de 29 ani, are în palmares un titlu olimpic la Atena, un titlu mondial la Osaka în 2004 şi unul la Valencia în 2008. Liu Xiang este considerat un adevarat erou naţional în China, după ce a devenit primul atlet din ţară sa care a reuşit să cucerească o medalie olimpică de aur, în 2004.