Atletul Ion Luchianov s-a clasat pe locul zece la JO
Atletul Ion Luchianov s-a clasat pe locul zece în finala probei de trei mii de metri cu obstacole din cadrul Jocurilor Olimpice de la Londra!
Luchianov a încheiat cursa în opt minute 28 de secunde şi 15 sutimi. Atletul moldovean a fost întrecut doar de doi sportivi europeni. Cel mai bun rezultat din cariera lui Ion Luchianov rămâne, astfel, medalia de bronz cucerită la Campionatul European din 2010, de la Barcelona.
Kenianul Ezekiel Kemboi a câştigat cursa în opt minute 18 secunde 56 de sutimi, şi a cucerit medalia de aur. Mahiedine Mekhissi-Benabbad din Franţa a luat medalia de argint, în timp ce bronzul i-a revenit unui alt sportiv din Kenya, Abel Mutai.
Campionul din 2008, Brimin Kipruto, a căzut în penultimul tur şi a obţinut doar locul cinci. Kenya, care a făcut tripla pe podium în 2008, a câştigat medalia de aur în proba masculină de obstacole la fiecare ediţie a Jocurilor, începând din 1984.