ATMOSFERĂ DE BASM! Trei milioane de beculeţe au împodobit străzile din Bucureşti (FOTOREPORT)
Feerie în capitala României. Primăria Municipiului București a anunțat că aproape trei milioane de beculețe LED vor împodobi Capitala cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Astfel, luni, 30 noiembrie, la ora 16:40, au fost fost aprinse milioanele de luminiţe odată cu iluminatul public.
Astfel, luminițele ornamentale au fost aprinse pe bulevardele Magheru, Nicolae Bălcescu, I.C Brătianu și Unirii, de la Palatul Parlamentului până la intersecția cu Mircea Vodă, Piața Unirii, Piața Universității și Piața Romana, bulevardul Dacia între Piața Romană și Piața Gemenii, bulevardul Lascar Catargiu, între Piața Romană și Piața Victoriei, Regina Elisabeta între Piața Universității și Piața Kogălniceanu, bulevardul Carol între Piața Universității și Piața Rosetti, bulevardul Dimitrie Cantemir și bulevardul Tineretului, precizează sursa citată.
Tot pentru sărbătorile de iarnă au mai fost împodobite: Fântâna de la Arhitectură, Calea Dorobanți (Piața Charles de Gaulle — Piața Dorobanți), Piața Victoriei, Calea Victoriei (Piața Victoriei — Splaiul Independenței), Bd. Aviatorilor între Piața Victoriei și Piața Charles de Gaulle și între Piața ChCric, Piața Roma, Piața Națiunilor Unite, Piața Constituției, Piața Rosetti, Piața Regelui, Piața Operei, Calea Moșilor (Șos. Mihai Bravu și Bdul Carol) și Sos. Colentina (Șos. Mihai Bravu și Str. Dna Ghica).
De asemenea, vor mai fi aprinse beculețe în mai multe intersecții din Capitală, după cum urmează: Calea Rahovei cu Ferentari, bulevardul Timișoara cu bulevardul Vasile Milea, în zona AFI Cotroceni, Șos. Progresului și Calea Rahovei, Colentina cu Mihai Bravu.
Ornamentele de sărbători vor lumina și la intrarea în București de pe DN1, A2, A1 și la cea dinspre Giurgiu.
Feeria din capitala României o vedeţi în imaginile surprinse de fotograful PUBLIKA.MD, Dan Guţu.