Atmosfera de Revelion a venit mai devreme în Peru. Tone de artificii au explodat din greşeală (VIDEO)
Embed:
Atmosfera de Revelion a venit mai devreme şi pe neaşteptate în Peru, după ce două tone de focuri de artificii ilegale au explodat accidental.
Incidentul s-a produs într-un câmp, în timp ce jurnaliştii luau interviuri de la poliţiştii care au confiscat elementele pirotehnice.
Oamenii, luaţi prin surprindere, au fugit speriaţi în toate părţile când focurile de artificii au explodat. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
În fiecare an, în ajunul sărbătorilor de iarnă, poliţiştii din Peru efectuează razii în zonele rău famate. Asta pentru că vânzarea focurilor de artificii este extrem de populară în rândul tinerilor.