Atmosferă distinsă şi vinuri selecte! Amatorii licorii lui Bachus s-au adunat la Vernisajul Vinului (FOTO)
Atmosferă distinsă şi vinuri selecte. Amatorii licorii lui Bachus s-au adunat aseară la o nouă ediţie a Vernisajului Vinului, unde au savurat din noile colecţii ale producătorilor autohtoni.
Evenimentul a întrunit 35 de companii, iar vizitatorii au putut degusta peste 200 de vinuri, unele fiind lansate special cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Companiile vinicole s-au lăudat cu cele mai bune vinuri. Iar vizitatorii au avut ocazia să deguste licori care încă nu au apărut pe piaţă.
"Botezăm, botezăm, un ice wine fabricat nu din soiuri albe dar din soiuri roşii prin metoda amblam", a spus reprezentatul unei companii vinicole, Boris Găină.
Nu au lipsit nici spumantele dintre cele mai selecte.
"Spumantele sunt produse după metoda clasică franceză cu măturare în poziţia cuve Sunt vinuri care se remarcă printr-un buchet special, prin arome speciale", a spus Natalia Chitii.
"Facem accent mai multe pe vinurile spumante efervescente şi vinurile roşii deoarece este sezonul mai mult de vin roşu", a declarat directorul Oficiului Naţional al Viei şi Vinului, Dumitru Munteanu.
Prezent la eveniment, ministru în exerciţiu al Agriculturii a declarat că, pe an ce trece, vinul moldovenesc devine tot mai calitativ.
"Acesta nu demonstrează şi prin aceea că au fost diversificate şi pieţele de desfacere şi desigur vinul că valoare înaltă, vinul îmbuteliat a început să fie exportat mai mult din Republica Moldova", a declarat ministrul în exerciţiu al Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ion Sula.
Pentru promovarea vinurilor noastre peste hotare, fostul ambasador al Republicii Moldova în Estonia a primit o distincţie.
"Datorită vinurilor, Republica Moldova a devenit foarte cunoscută şi îndrăgită de către estonieni", a spus fostul ambasador al Republicii Moldova în Estonia, Victor Guzun.
Vernisajul Vinului este la cea de-a noua ediţie.