Atmosferă feerică creată de vedete autohtone şi din străinătate în prima zi a Festivalului Mărţişor 2013 (VIDEO)
Tradiţionalul Festival "Mărţişor 2013" a fost inaugurat, aseară, la Palatul Naţional. Pe scenă au evoluat vedete ale operei şi muzicii usoare naţionale, colective din România şi invitaţi din Ucraina şi Rusia, iar atmosfera a fost una pe măsură. Printre cei prezenţi la spectacol au fost şi unii politicieni.
Pe scena Palatului Naţional au evoluat Orchestra condusă de fraţii Advahov, Corul Naţional de Cameră şi soprana Olga Busuioc.
Unii interpreţi de peste hotare au rămas încântaţi de publicul prezent în sală.
"Foarte cald, foarte primitor şi foart dornic de dansuri şi de arta tradiţională românească", a spus un interpret din România.
"Vrem să felicităm toată lumea cu ocazia sosirii primăverii, să le dorim o primăvară frumoasă în suflet şi mult mult zâmbet", a spus solistul formaţiei "Acord", Igor Stribiţchi.
Mulţi dintre cei prezenţi în sală au spus că Festivalul "Mărţişor" este unul dintre cele mai importante evenimente culturale de la noi:
"Mărţişorul e o sărbătoare plăcută pentru toţi, prima zi de primăvară"
"Mă bucur de fiecare dată, mă bucură acest Festival cu artişti noi, de valoare. Cunoaştem artişti din alte ţări"
"Venim în fiecare an, tare e frumoasă sărbătoarea şi ne dorim în fiecare an să fie încă mai frumos"
"Artiştii noştri sunt frumoşi, au un glas frumos, şi sunt talentaţi"
Ceremonia de închidere a festivalului va avea loc pe 10 martie, cu un spectacol prezentat de Orchestra "Lăutarii", dirijată de Nicolae Borgros.
- (VIDEO) Cele mai frumoase voci ale vedetelor de operă din mai multe ţări au răsunat la Chişinău
- Muzică bună, atmosferă rafinată şi momente artistice de excepţie, aseară, la Teatrul Naţional de Operă şi Balet VIDEO
- Start Festivalului Mărţişor 2013: Mai mulţi artişti din ţară şi de peste hotare vor încânta publicul de la Chişinău