ATMOSFERĂ INCENDIARĂ. Cum au fost primiți fotbaliștii Islandei când s-au întors acasă (VIDEO)
Zeci de mii de islandezi i-au primit cu urale pe jucătorii echipei naţionale de fotbal, reveniţi acasă după uriaşa performanţă obţinută la Turneul Final al Campionatului European de fotbal.
Islanda, o ţară în care cel mai mare stadion are 15.000 de locuri şi care nici n-a visat vreodată să se califice la o astfel de competiţie, a ajuns în sferturile de finală.
A primit 5 goluri de la Franţa, dar a avut suficient curaj să înscrie şi ea de două ori.
În jurul orei 19:00, zeci de mii de oameni i-au întâmpinat, la Reykjavik, pe fotbaliştii echipei naţionale. Au însoţit drumul autocarului de la aeroport până la locul în care ecranul imens pe care au fost urmărite meciurile de la EURO 2016 a fost înlocuit cu o scenă.
O scenă pe care componenţii naţionalei de fotbal au fost aşteptaţi şi felicitaţi de preşedintele şi de premierul ţării. Şi de unde au împărtăşit cu zecile de mii de oameni veniţi să-i vadă acel moment unic care face legătură dintre echipă şi susţinătorii săi.