Atmosferă magică pe stadionul echipei Union Berlin. Mii de fani au cântat colinde de Crăciun
Clipe de magie pe stadionul echipei Union Berlin din liga a doua din Germania. Aproximativ 30.000 de fani au cântat timp de o oră şi jumătate colinde de Crăciun.
Un număr record de 28.500 de suporteri ai echipei Union Berlin s-au strâns în tribunele şi pe gazonul stadionului An der Alten Forsterei. Microbiştii au cântat timp de 90 de minute colinde clasice precum "O, brad frumos" sau "Silent night". Mai mult decât atât, aceştia au avut câte o candelă şi au creat un contrast de lumini extraordinar.
Union Berlin este cunoscută în lume pentru acest eveniment care a ajuns la a 13-a ediţie. În 2003, doar 89 de fani au venit la stadion pentru a cânta, însă cu fiecare an numărul microbiştilor a crescut considerabil. Astfel, acum doi ani, 27.500 de oameni, printre care şi jucători din Germania, dar şi din celelalte ţări ale Europei au umplut până la refuz arena echipe Union Berlin.
La sărbătoarea supranumită "Weihnachtssingen" fanii servesc vin fiert şi se bucură de sărbătorile de iarnă.