Au ales să înceapă noul an în rugăciune: Zeci de creştini l-au sărbătorit astăzi pe Sfântul Vasile
Au ales să înceapă noul an în rugăciune. Creştinii care respectă calendarul gregorian au mers astăzi la biserică pentru a-l cinsti pe Sfântul Vasile. Enoriaşii s-au rugat pentru sănătate, bunăstare şi pentru o viaţă mai bună în 2012.
Prima zi a noului an i-a adus mai aproape de cele sfinte pe mulţi credincioşi. Enoriaşii care îl sărbătoresc pe Sfântul Vasile pe stil nou au venit să se roage pentru sănătatea lor şi a apropiaţilor.
"Eu vin de la sud unde se sărbătoreşte tot pe nou. Sărbătorim şi aşa şi aşa", a spus o femeie.
"Ne rugăm pentru bunăstarea poporului basarabean, pentru familia mea, pentru toţi creştinii", a menţionat o altă femeie.
În bisericile care respectă calendarul iulian au fost oficiate slujbe obişnuite, totuşi la liturghie a fost pomenit Sfântul Vasile cel Mare, un apărător al credinţei ortodoxe.
"Bisericile care oficiază slujba pe stil nou sigur că au sărbătorit în primul rând tăierea după trup a Domnului, Anul Nou pe stil nou şi Sfântul Vasile cel Mare. Un mare şi vrednic ierarh din biserica ortodoxă", a explicat părintele Vasile.
În Moldova, aproape 59 de mii de bărbaţi sunt botezaţi Vasile, iar alţii 19 mii poartă numele Vasili. Numele este popular şi în rândul femeilor. Aproape 9 mii de femei poartă numele Vasilisa, iar altele 600 se numesc Vasiliţa.
- Comercianţii de la Piaţa Centrală se plâng de vânzări modeste, în ajun de Sfântul Vasile
- Sute de oameni s-au adunat azi la Catedrala metropolitană, de sărbătoarea Sfântului Vasile
- Fuga la cumpărături: În ajun de Sfântul Vasile, gospodinele au invadat pieţele
- Stil de viaţă: Cum să trăieşti peste 100 de ani