Au apărut primele cireşe de mai în pieţele din Capitală. Au un preţ ce îţi taie pofta
Primele cireşe de mai au apărut pe tarabele din pieţele din Chişinău, însă acestea au un preţ de îţi taie pofta.
La piaţa centrală din Chişinău, preţul pentru un kilogram de fructe autohtone variază între 90 şi 100 de lei. Totodată, în câteva markete din Capitală acestea sunt de import şi ajung să coste până la 300 de lei.
Cumpărătorii spun ca e un preţ prea mare:
"Sunt prea scumpe"
"Au un preţ exagerat, dar pofta este poftă şi cumpăr".
La fel, vânzătorii au spus că primele cireşe sunt mereu mai scumpe, asta pentru că roada nu este atât de bogată:
"Când va apărea a două cireaşă, preţut va scădea. Poate va ajunge la 30 de lei, asta în cazul în care anul acesta vom avea o roadă bogată", a spus vânzătoarea.
Amintim că şi anul trecut cireşele s-au vândut la preţuri cosmice. Atunci, moldovenii au făcut haz de necaz şi au împânzit internetul cu glume şi bancuri despre aceste fructe.